O femeie din Covasna a câștigat procesul cu fostul său angajator. Motivul ireal pentru care a fost concediată

O femeie din Covasna a câștigat procesul cu fostul său angajator. Motivul ireal pentru care a fost concediată
Publicat: 20/07/2022, 20:20

O femeie angajată la o firmă de curățenie din Covasna a câștigat procesul pe care l-a intentat fostului său angajator după ce fusese concediată pe motiv că nu era „alfabetizată”. Femeia a demostrat, în instanță, că a fost dată afară abuziv întrucât face parte dintr-o categorie defavorizată, nu ştie să scrie şi să citească şi nu vorbeşte limba română decât foarte puţin. 

Într-un proces deschis la Tribunalul Covasna, reclamanta a arătat că pe lângă faptul că a fost concediată în mod abuziv pentru că ”nu era alfabetizată”, când a încercat „să solicite vreun document scris privind concedierea sa a fost izgonită şi refuzată de fiecare dată”.

De asemenea, la decesul bunicii sale a cerut să fie învoită, însă un manager al companiei i-a transmis că dacă nu se prezintă la serviciu va fi dată afară.

„Nu i s-a comunicat niciun fel de justificare şi nu s-a demarat niciun fel de procedură disciplinară, pur şi simplu i s-a comunicat verbal că nu mai este angajată. De asemenea, nu i-a fost înmânat niciun fel de act sau decizie şi nu a beneficiat nici de dreptul de preaviz. În speţa de faţă, este mai mult decât evident că este incidentă o concediere nelegală, concediere care în aparenţă se bazează pe motive care ţin de persoana salariatului. Deşi a încercat să primească o dovadă raportat la actul prin care contractul de muncă i-a fost desfăcut, nu a putut obţine un astfel de document. Nu cunoaşte în ce temei i-a fost desfăcut contractul de muncă, nu ştie dacă acest contract mai este în fiinţă”, a arătat avocatul femeii în instanţă.

Reprezentanții firmei au încercat să demonstreze în instanţă că la expirarea contractului, în 22 martie 2021 femeii i s-a propus un contract pe perioadă determinată, pe care l-a acceptat, dar nu a semnat contractual spunând că nu ştie să scrie.

„Având în vedere că nu este alfabetizată, la cererea acesteia, coordonatorul nostru a scris cele declarate de ea pe hârtie sub forma unei cereri de demisie. Neavând contract de muncă cu ea, nu avem de ce să ne folosim de hârtia de mână întocmită în mod evident de altcineva, fiindcă nu am avut raport de muncă contractual cu ea. Noi am încercat, avem contractul pe care i l-am pus în faţă, dar ea nu l-a semnat pe motiv că nu ştie să scrie şi să citească, deşi contractul pe perioadă determinată îl semnase. În faţa unei asemenea rele voinţe, să vii ulterior şi să reclami concediere nelegală când ai refuzat să semnezi contractul de muncă ni se pare strigător la cer”, s-au apărat reprezentanţii firmei în proces.

Cum a reușit femeia să câștige procesul cu fostul angajator

Tribunalul Covasna i-a dat câştig de cauză femeii, obligând firma să îi plătească salariile pentru perioada în care nu a fost primită la muncă. Mai mult, judecătorii au arătat că, deşi angajata nu a semnat contractul de muncă, între ea şi angajator au existat relaţii de muncă, care au fost înregistrate totuși în Revisal.

„Este lesne de observat faptul că între cele două părţi au existat raporturi de muncă şi după încetarea contractului de muncă pe perioadă determinată, atât din extrasul REVISAL, cât şi din declaraţia martorei….care arată cu certitudine faptul că reclamanta a lucrat la societatea pârâtă până în lunile februarie sau martie 2022.

Martorul ….. susţine de asemenea că a intermediat telefonic în două rânduri (mai precis când reclamanta trebuia să se prezinte la doctor şi când a decedat bunica acesteia) discuţii între reclamantă şi reprezentantul pârâtei, care i-a spus să-i comunice reclamantei să nu se mai prezinte la muncă pentru că nu mai are nevoie de ea. Potrivit art. 57 alin. (5) din Codul muncii, persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu”, se arată în sentința instanței.

Sentinţa Tribunalului Covasna nu este deocamdată definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Rețetă de prăjitură cu cireșe și iaurt. Cel mai căutat desert în zilele de vară
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Gest revoltător! O mamă şi-a abandonat fiica din cauza unei note: "Ne-am certat"
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
„Stratul D” al Pământului: O relicvă misterioasă la 3.000 de kilometri adâncime
×